Montessori Hand in Hand

Gradiniță Montessori, Cluj

Lasă prima recenzie!

Grădinița cu Program Prelungit Hand in Hand se află sub egida Asociației Hand in Hand și a luat naștere ca un proiect personal, din dorința de a fi a fi mai aproape de copii, de a pune accentul pe dezvoltarea lor naturală și armonioasă, pe dezvoltarea independenței copiilor prin activități stimulante și, nu în ultimul rând, de a le oferi și altor părinți șansa de a-și crește copiii în spiritul valorilor pedagogiei Montessori.

Scopul nostru este să spunem povești cu și despre copii.

 

Copiii sunt cel mai important element al activității noastre de aceea, prin fiecare interacțiune cu ei, adăugăm câte o cărămidă la fundația unei relații bazate pe încredere, prietenie și respect reciproc.

Rolul nostru ca părinți și educatori este să dăm un start sănătos în viață copiilor noștri, iar fiecare copil care ne trece pragul are oportunitatea să descopere cu noi propria lui poveste și identitate.

Facem acest lucru prin procesul educațional Montessori ce le oferă celor mici o dezvoltare armonioasă, într-un mediu vesel în care sunt liberi să își exprime ideile, să devină creativi și să își definească începutul de drum așa cum își doresc și simt.

Sursa Info: Montessori Hand in Hand